Senatorul PSD Lucian Trufin supărat pe presa botoşăneană

0
39

Parlamentarii PSD au început să critice presa botoşăneană pentru că aceasta nu le prezintă botoşănenilor “realizările” actualei guvernări în judeţul nostru. Prezent ieri într-o conferinţă de presă la sediul PSD, senatorul Lucian Trufin, a vrut să se laude cu „investiţiile” majore care se derulează  în judeţul nostru şi la care a avut o contribuţie, mai ales în domeniul agriculturii. Întrebat fiind  despre teatrul Mihai Eminescu, clădire ce se află în pericol de prăbuşire, despre  parcul Cornişa, stadiul dezastruos al drumurilor judeţene din cauza cărora oamenii au protestat în faţa Prefecturii sau au cultivat porumb în mijlocul drumului, acesta s-a rezumat la a spune că totul se va face. „ Am şi eu o întrebare, ce le transmiteţi botoşănenilor de la conferinţa de astăzi. Vedeţi voi, de asta a ajuns presa la o încredere de 30%, pentru că voi în loc să preluaţi temele actuale, luaţi totul  la modul ironic. Asta e presa botoşăneană” a spus nervos Lucian Trufin.  Mai mult, când i s-a reproşat lipsa investiţiilor în judeţul nostru acesta, a invocat de fiecare dată faptul că nici cei care au guvernat înainte nu au făcut nimic.” Aţi preluat ştiri prin care vedem cu toţii că se lucrează la drumurile judeţen. Astăzi dacă mergem în judeţ veţi vedea cum se aslfaltează.” a mai spus acesta, referindu-se la cei doar nouă kilometri de drum judeţean asfaltaţi ce Consiliul Judeţean în doi ani. Trimis de botoşăneni în Parlamentul României, pentru a le reprezenta interesele, senatorul nu a dorit să răspundă de ce a votat pentru modificarea codului penal deşi a admis că domeniul juridic nu este unul la care se pricepe, .” Nu veţi afla nici un răspuns de la mine pe această temă.” s-a rezumat acesta să spună după care a  părăsit sala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.