Pregătiri pentru Zilele Eminescu

0
34

În şedinţa ordinară din luna noiembrie, consilierii municipali au aprobat alocarea de la bugetul local a sumei de 65.000 de lei pentru organizarea Zilelor Eminescu – Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia, ediţia a 28-a.

Fondurile alocate de la bugetul local vor acoperi costurile legate de valoarea premiului, jurizare, realizare însemne premiu, cheltuieli prezentare şi realizare spectacol, cină festivă, unele cheltuieli de cazare şi masă invitaţi, achiziţionarea a 400 de exemplare ale cărţii poetului laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu” Opera Omnia pe anul 2017, Aurel Pantea.

„Premiul pentru Opera Omnia este în cuantum de 35.000 de lei. Juriul este stabilit, la fel ca şi în anii precedenţi de către cei care se implică în organizare, Fundaţia Hyperion. Îmi doresc să nu fie incidente neplăcute cum au fost în anii precedenţi care să facă deliciul presei şi să discutăm după această sărbătoare încă o lună de zile dacă au fost frumoase sau nu poeziile”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Manifestările organizate pe 15 ianuarie 2018 au adus Botoşaniul în atenţia ţării nu numai ca judeţul unde s-a născut poetul a cărei zi de naştere a fost declarată în 2010 Ziua Culturii Naţionale. Gala de decernare a Premiilor Eminescu a fost umbrită de un eveniment ce a stârnit revolta spectatorilor. Invitată pe scenă pentru a fi premiată de Editura Cartea Românească, poeta Medeea Iancu a şocat audienţa cu o poezie, ce s-a vrut a fi un manifest feminist, dar care a inclus o mulţime de expresii pornografice. Deranjaţi de discursul „colorat”, mai mulţi spectatori au părăsit sala Casei Tineretului.

După gală, mulţi oficiali botoşăneni şi-au exprimat indignarea faţă de cele petrecute la un eveniment dedicat poetului naţional.

Poeta Medeea Iancu a fost amendată cu avertisment de Inspectoratul de Poliție Botoşani. Totul a plecat de la o sesizare înaintată Administraţiei Prezidenţiale de scriitorul bihorean Ionuţ Caragea. Administraţia Prezidenţială a remis sesizarea, spre competentă soluţionare, Poliţiei Botoşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.