Prefectul a luat șefii de instituții și a plecat prin județ. Concluzia: Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă

0
33

Prefectul Dan Şlincu, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, col. Mihail- Cristian Amarandei, şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cms.şef Viorel Şerbănoiu, au monitorizat modul în care se desfăşoară traficul rutier pe mai multe sectoare de drumuri judeţene şi naţionale.

Concluzia verificărilor în teren a fost că traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă frământată de grosimi variabile. Sunt însă şi zone în care viscolul la sol este activ, împingând fuioare de zăpadă pe carosabil.

Pe de altă parte, restricţiile de circulaţie pe cele trei sectoare de drum naţional au fost ridicate la ora 12:00, dar vor fi aplicate din nou ori de câte ori situaţia traficului o va impune.

“Ideal ar fi ca cei care au de făcut drumuri prin judeţ să le evite, însă nu este posibil în toate cazurile. În aceste condiţii, fac un apel la conducătorii auto care tranzitează judeţul, pe drumurile naţionale sau judeţene, să circule cu atenţie sporită şi să nu se aventureze în depăşiri periculoase sau circulaţia cu viteză ridicată. Noi vom continua să verificăm starea drumurilor şi modul cum se face deszăpezirea”, a declarat prefectul Dan Şlincu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.