Aproape jumătate dintre parlamentarii județului Botoșani nu vor vota bugetul pe 2019 dacă nu se alocă bani pentru autostrada A8 Iași – Tg. Mureș. Este vorba de doi parlamentari PNL, unul PSD și unul de la Pro România.

Mihaela Huncă, deputat Pro România, a declarat că actualul guvern trebuie să respecte ceea ce s-a votat în 2018 și să finanțeze autostrada A8. În cazul în care nu vor fi bani alocați pentru această autostradă, nu va vota bugetul propus de guvern. La fel vor proceda și cei doi parlamentari PNL, Cristian Achiței și Costel Șoptică, dar și deputatul PSD Răzvan Rotaru.

„Dacă nu vor fi alocați bani, nu voi vota bugetul. Este inacceptabil să nu se aloce bani pentru că există lege. La sfârșitul anului trecut am votat o astfel de lege. Să ne gândim, câte autostrăzi au fost făcute în Moldova? Zero. Câte lucrări ample sunt în implementare? Zero. Ce înseamnă asta? Înseamnă o izolare a zonei. Noi toți parlamentarii, indiferent de culoarea politică, ar trebui să ne unim forțele și să nu mai fim zonă izolată a României”, a declarat Mihaela Huncă.

Parlamentarul botoșănean spune că și-a programat săptămâna viitoare o întâlnire cu reprezentanții CNAIR pentru a se lămuri cu privire la drumul Botoșani – Tg. Frumos.

„Săptămâna viitoare voi avea o întâlnire cu cei din conducerea CNAIR. Am cerut să am o întâlnire pe a ști exact”, a mai spus Mihaela Huncă.