Începând cu 1 august botoşănenii ce doresc să intre în rândul tinerilor fermieri, sau cei care-şi propun să-şi dezvolte o mică fermă, pot depune solicitări de finanţare prin care să beneficieze de fondurile europene cu această destinaţie. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunță lansarea sesiunilor de primire din acest an a documentelor ce vor putea permite finanţări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
La nivel naţional, fondurile totale disponibile pentru submăsurile 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” şi 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sunt în valoare de 62,5 milioane de euro, iar intervalul de primire a cererilor de finanțare este cuprins între 1 august 2018, ora 9:00 şi 31 decembrie 2018, ora 16:00.Întocmirea cererilor de finanțare se realizează conform Ghidului solicitantului și a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR” iar depunerea documentației se realizează online, pe pagina oficială de internet a Agenției.