Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă în plină desfăşurare

0
34

50 de elevi de gimnaziu din judeţul Botoşani participă, în această săptămână, la una dintre cele mai inedite şi, totodată,  utile experienţe – Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Timp de cinci zile, aceştia vor învăţa de la pompieri, medici, asistenți și paramedici SMURD, dar şi voluntari de la Crucea Roşie cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii, atât teoretic, cât şi practic, totul sub formă de exerciţii, jocuri şi concursuri interactive.

Unică la nivel naţional, parte a proiectului educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, organizată deInspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani, Clubul Copiilor Dorohoi, Primăria Municipiului Dorohoi, Primăria comunei Mihai Eminescu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, a ajuns la a VIII-a ediţie.

Pentru al patrulea an consecutiv, este organizată la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.

La festivitatea de deschidere, care a avut loc în această dimineaţă, alături de cei 50 de elevi au fost: subprefectul județului, Daniela Lozneanu, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr.ing. Mihail Cristian Amarandei, precum și reprezentanții instituțiilor care sunt partenere în acest proiect.

Încă din prima zi, elevii au început pregătirea pentru a face faţă unor situaţii dificile, participând la mai multe concursuri interactive şi exerciţii de evacuare în caz de cutremur, inundaţie şi incendiu.

Marţi vor participa exerciţii demonstrative şi activităţi interactive în domeniul prevenirii incendiilor, iar miercuri sunt planificate prezentări şi concursuri din domeniul protecţiei civile.

Pe 2 august, elevii vor învăţa cum să comunice la 112 o situaţie de urgenţă la care ar putea fi martori, dar şi cum să acorde primul ajutor în caz de înec.

În fiecare seară vor desfăşura o serie de activităţi recreative, respectiv excursii la mănăstirile şi instituţiile culturale din judeţ, concerte de muzică populară, jocuri interactive pentru dezvoltarea spiritului de echipă, karaoke, concurs de miss şi foc de tabără.

La finalul taberei, participanţii vor fi evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă. Cele mai bune echipaje vor primi cupe, diplome şi medalii.

Elevii vor pleca din tabără pe 3 august, în jurul prânzului.

O parte din costurile taberei sunt suportate de Consiliul Judeţean Botoşani.

Proiectul educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă” se adresează elevilor din clasele V – VIII, care învaţă în şcolile din judeţul Botoşani.

A debutat cu şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, care s-a desfăşurat în perioada  02 – 17 iulie, în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani din municipiile Botoşani şi Dorohoi, precum și oraşele Săveni şi Ştefăneşti.

La activităţile organizate în cadrul şcolii de vară au participat peste 360 de elevi.

50 dintre aceştia, care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării,  participă la Tabara de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.