Focuri de armă la frontiera cu Ucraina

0
40

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurată în zona de competenţă, 4.500 de pachete cu ţigări  de contrabandă în valoare de peste 63.000 de lei.

Miercuri seară, la ora 19.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Baranca, o persoană care se deplasa dinspre malul râului Prut către interiorul ţării, transportând două colete voluminoase.

La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo şi de întuneric, bărbatul a abandonat coletele și s-a îndreptat spre pădure.

Întrucât persoana în cauză nu s-a supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical. De asemenea, s-a luat măsura informării autorităților ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 90.000 de ţigarete (4.500 de pachete cu ţigări), în valoare de 63.000 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.