Conacul Ion Pillat a intrat în reabilitare. Se investesc aproape 2 milioane de lei FOTO&VIDEO

0
50

După câteva decenii în care a fost lăsat în paragină, conacul din Miorcani, care a aparținut familiei Pillat, este în sfârșit reabilitat. De curând, au început lucrările de consolidare și reabilitare a clădirii care are o vechime de aproape 200 de ani.

Conacul de la Miorcani a fost construit între anii 1830-1832 de către tatăl poetului, un cunoscut moşier şi parlamentar al regatului independent. În acea perioadă, familia Pillat venea des la conacul de la Miorcani unde mai deținea și câteva hectare de teren.

După moartea lui Ion Pillat, conacul a rămas fiului acestuia, Dinu Pillat. Comuniștii au confiscat conacul și l-au transformat într-o secţie a spitalului Darabani. După 1995, conacul cu anexele sale, cu livada şi curtea imensă, precum şi pădurea din afara localităţii, au fost revendicate de rudele luiIon Pillat. Pentru că nu aveau bani să reabiliteze clădirile ajunse într-un stadiu avansat de degradare, rudele poetului Ion Pillat au decis în vara anului 2002 să doneze  conacul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. După aproape două decenii, Mitropolia Moldovei a demarat un proiect de reabilitare a conacului urmând a fi amenajate spaţii destinate evenimentelor culturale, cu o sală multifuncţională şi bibliotecă, precum un centru social de zi pentru persoane vârstnice, încare vor funcționa un cabinet medical, cabinet consiliere, cabinet kinetoterapie, vestiare și grupuri sanitare.

“Conacul nu a fost reabilitat niciodată. Practic este o reabilitare totală. Realizăm consolidări ale zidurilor și fundației, înlocuire acoperiș și readucerea obiectivului la forma inițială. Cum a fost construit în 1830. Acest obiectiv a avut mai multe destinații, a suferit modificări în ceea ce privește compartimentarea. Acest obiectiv s-a degradat în timp, sunt anumite zone destul de grav afectate. Lucrările care se execută acum sunt de decopertare, desfacere a tencuielilor, desfacere a tâmplăriei. În etapa următoare vom face lucrările de subzidire pentru consolidarea fundațiilor și pereților. Încercăm să ne încadrăm în termen și în valoare ca să putem reda acest obiectiv cetățenilor din zonă. Aici va funcționa un centru de zi pentru persoane vârstnice”, a precizat Maricel Maxim, constructor.

Valoare proiectului este de 1,9 milioane lei iar teremnul de execuție este de 24 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.