Botoșăneanca Andreea Cotruță a cucerit trei medalii de aur la Europenele de haltere FOTO

0
40

Patru sportivi legitimați la CS Botoșani fac parte din lotul României care participă în aceste zile la Campionatul European de haltere, categoria cadeți și juniori II (U15 și U17), competiție ce se dispută la Milano.

Prima sportivă din Botoșani care a intrat în concurs a fost Andreea Cotruță (U15), la categoria 53 kilograme. Cu 70 de kilograme la stilul smuls, 90 kilograme la aruncat și 160 de kilograme la total, botoșăneanca a reușit să cucerească toate cele trei medalii de aur de a această categorie.

Miercuri și joi vor concura Sabina Baltag (U17 – cat. 53 kg) și Raluca Olaru (U17 – 58 kg) iar sâmbătă va intra în concurs Florin Mihăescu (U17 – cat. 104 kg).

Conducătorii clubului CS Botoșani speră ca acești sportivi să urce și ei pe podiumul Campionatului European.

„Halterele din Botoșani sunt pe drumul cel bun și nu se dezmint. Competiția generează performanță iar acest lucru se întâmplă la CS Botoșani. Ne bucurăm pentru cele trei medalii cucerite de Andreea și sperăm ca Sabina, Raluca și Florin să urce și ei pe podium la acest Campionat European”, a spus Andrei Amos, directorul adjunct al CS Botoșani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.