Amenzi mari pentru cei care nu respectă regulile impuse de starea de alertă

0
36

In ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul IPJ Botoșani au organizat 12 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, împreună cu jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai I.S.U, precum și specialiști din cadrul I.T.M., D.S.V.S.A. și DSP,  pentru verificarea măsurilor legale impuse prin legislația specifică stării de alertă în contextul prevenirii răspândirii infecției cu noul virus ” SARS- COV 2”. 

Astfel, au fost verificate 97 de obiective și controlate 148 de vehicule destinate transportului public în comun.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 105  sancţiuni  contravenţionale în valoare de peste 25.000 de lei, dintre acestea, 94 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie, iar 9 sanctiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea pe timp de noapte. 

 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.