Amenzi de zeci de mii de lei acordate saloanelor de cosmetică

0
31

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dispus o tematică de control ce vizează verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializare produselor cosmetice. Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor CJPC au găsit abateri de la legislația în vigoare. Mai precis, la cei 24 de operatori economici controlați s-au găsit produse folosite, dar fără o dată exactă de la desfacere, iar alții nu aveau afișat orarul de funcționare. Astfel, cea mai mare amendă aplicată a fost de 5.000 de lei. ”Cea mai gravă abatere este cea de la cosmetice, pentru că nu poate fi determinată exact data durabilității minimale. Pe fiecare flacon există un însemn PAO (power after open). În momentul în care se deschide și se folosește el are o perioadă de garanție, termen de valabilitate care decurge de la ziua când se desigilează produsul. În momentul în care se desigilează ar trebui să pună o etichetă cu data ” a spus Mirel Rogalschi, comisar șef CJPC. Astfel, neștiindu-se exact data la care acel produs a fost desfăcut, botoșănencele pot beneficia de un machiaj sau o manichiură cu produse expirate. Tocmai din această cauză comisarii CJPC, în urma controlului, au aplicat 8 amenzi contravenționale în valoare de 31.000 de lei și 7 avertismente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.