Amenzi de aproximativ 10.000 lei aplicate de poliţiştii rutieri într-o singură zi

0
58

La data de 24 iulie 2021, polițiștii rutieri, împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică și reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru identificarea conducătorilor auto și a motocilștilor care încalcă normele rutiere.

 

În urma activităților desfășurate au fost verificate 87 de autovehicule, iar în urma nereguililor constatate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei. 

 

De asemenea, au fost reținute patru certificate de înmatriculare și un permis de conducere. 

Polițiștii rutieri atrag atenția asupra pericolelor la care se expun conducătorii auto care consumă alcool și se urcă la volan, precum și a celor care nu respectă regulile de circulație sau regimul legal de viteză. 

Este, de asemenea, important ca și pietonii să respecte normele legale privind deplasarea pe drumurile publice, iar părinții să supravegheze minorii pe timpul deplasării. 

 

 *În această lună, în județul Botoșani s-au produs 37 de accidente rutiere, iar în 5 dintre cazuri conducătorii auto se aflau sub influența băutuilor alcoolice. 

*În acest weekend, în județul Botoșani, doi minori de 10 și 8 ani au fost victime ale unor accidente rutiere, fiind surprinși și accidentați în timp ce au traversat neregulamentar strada. În ambele cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. 

Consumul de băuturi alcoolice constituie un factor de risc asupra traficului rutier, influențând în mare măsură producerea accidentelor, întrucât alcoolul reduce viteza de reacție și precizia mișcărilor și poate determina scăderea acuității vizuale și a auzului conducătorilor de autovehicule. 

 

De multe ori, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. 

 

Contravenția de conducere sub influența alcoolului atrage aplicarea unei amenzi cuprinse între 1305 și 2.900 de lei, dar și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, fără drept de circulație.

 

Atunci când, în urma recoltării probelor biologice se constată o valoare de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, vorbim de existența unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani. 

 

Refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani. 

 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.