Un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Broscăuţi a sesizat poliţiştii municipiului Dorohoi că în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din municipiul Dorohoi a fost agresat de o persoană pe care o cunoaşte.

Polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, aflat în arest la domiciliu, care a părăsit locuinţa unde executa această pedeapsă, a mers în zona unui supermarket unde, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, a adresat ameninţări persoanei vătămate iar ulterior a agresat-o fizic.

După producerea altercaţiei, tânărul s-a deplasat în incinta unui bar de pe strada Aleea Griviţa, de unde a sustras fără drept o sticlă cu băutură alcoolică.

Având în vedere faptul că la momentul comiterii faptelor tânărul a încălcat obligaţiile impuse prin măsura arestului la domiciliu, poliţiştii vor informa instanţa de judecată despre aspectele constatate, cu propunere de înlocuire a acestei măsuri cu cea a arestului preventiv.

În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi furt calificat, în vederea luării măsurilor legale.

Articolul precedentA provocat scandal într-o sală de jocuri pentru că nu a fost lăsat să fumeze
Articolul următorRoman și Soiledis ratează meciul cu Dinamo