A făcut o depășire neregulamentară, a provocat un accident cu două victime și a fugit

0
40

La data de 5 august, poliţiştii au identificat un bărbat de 43 de ani, din comuna Roma, care a fost implicat în accidentul produs cu o zi mai devreme pe drumul judeţean DJ 296 şi care a părăsit locul producerii evenimentului rutier fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Din cercetări a rezultat următoarea situaţie de fapt: bărbatul de 43 de ani, în timp ce se deplasa cu autovehiculul pe drumul judeţean DJ 296, dinspre municipiul Botoşani către localitatea Roma, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui autotren, împrejurare în care conducătorul unui autoturism care venea din sens opus, în vârstă de 37 de ani, frânează brusc pentru a evita impactul. În urma acestei acţiuni bărbatul de 37 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu autotrenul, fiind apoi proiectat într-un alt autovehicul care circula în spatele autocamionului. Cel de-al treilea vehicul era condus de o femeie de 43 de ani, iar în urma coliziunii acesta a ajuns în afara părţii carosabile. Autoturismul bărbatului de 37 de ani a rămas pe carosabil, unde a mai fost acroşat de un vehicul condus de o femeie de 42 de ani.

Urmare a accidentului rutier  bărbatul de 37 de ani şi femeia de 43 de ani au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Totodată, bărbatul care a efectuat depăşirea neregulamentară a părăsit locul producerii accidentului rutier fără încuviinţarea organelor de poliţie, acesta fiind depistat pe raza comunei Albeşti.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, în vederea luării măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.