A băut, a furat o mașină și a izbit-o într-o stație de tramvai

0
62

După ce a consumat băuturi alcoolice, un tânăr de 23 de ani din municipiul Botoşani, a sustras prietenului de pahar cheile autoturismului și a plecat la o plimbare.

A condus autoturismul pe strada Calea Naţională iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a ajuns pe un scuar de tramvai.

După producerea accidentului, tânărul a părăsit locul faptei, fiind identificat de un echipaj de poliţie în zona autogării.

S-a procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, valoarea rezultată fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, cu ocazia verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă, urmând ca după administrarea probatoriului să fie dispuse măsuri conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.