VIDEO Egal spectaculos între FC Botoșani și Farul

0
35

Partida dintre FC Botoșani și Farul Constanța din etapa a patra din Liga 1 s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1. Chiar dacă nu s-au marcat multe goluri, cele două formații au făcut un adevărat spectacol fotbalistic pe terenul din Botoșani, scrie DIGISPORT.

În urma acestui rezultat, Farul Constanța este pe locul patru în clasament, la egalitate de puncte cu FC Botoșani, echipa de pe locul cinci.

Elevii lui Mihai Teja au deschis scorul încă din minutul 5, când Dragu a șutat din fața porții, balonul a fost respins de Aioani până la Mihai Roman care a driblat în careu și a înscris cu un șut frumos.

Constănțenii au avut șansa să restabilească egalitatea două minute mai târziu, când Torje a șutat pe lângă poartă. Ocaziile au continuat, iar în minutul 14, Kiki a centrat în careul moldovenilor, dar Casap a reluat cu capul,iar Pap a fost aproape să scape balonul în propria poartă.

Larie a șutat foarte bine din interiorul careului în minutul 23, însă Eduard Pap a avut o intervenție spectaculoasă și a păstrat avantajul moldovenilor.

Elevii lui Hagi au fost aproape de gol în minutul 28, când Casap a șutat din lateralul careului, dar balonul a lovit bara laterală a porții lui Pap.

Moldovenii au avut o succesiune de ocazii la poarta lui Aioani. Mai întâi Dragu a trimis periculos cu capul, apoi balonul a ajuns până la Roman care a șutat puternic la poarta constănțenilor.

Constănțenii au restabilit egalitatea în minutul 40, când Vlad Morar a marcat de la 11 metri. Sebastian Colțescu a dictat penalty după un henț comis în interiorul careului de Dragu.

În repriza secundă, Mihai Popescu putea marca cu capul în minutul 52, însă mingea a trecut pe lângă poarta botoșănenilor.

Artean și-a încercat norocul cu un șut de la distanță în minutul 88, dar nu a nimerit spațiul porții.

Mladen l-a lansat foarte bine pe Alibec, însă atacantul constănțenilor nu a reușit să preia balonul și a pierdut posesia în fața porții.

Tot Alibec putea marca la ultima fază a partidei când a șutat la poarta lui Pap, dar portarul moldovenilor a respins balonul în bara laterală.

Rezumatul video al meciului, AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.