Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea, în localitate, cu 200 km/h

0
39

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea cu aproape 200 de kilometri pe oră, pe un drum judeţean din Botoşani, în localitate. El a rămas fără permisul de conducere pentru 120 de zile şi are de plătit amendă. 

 

Sâmbătă, în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor rutieri din Botoşani, un autoturism a fost surprins cu aparatul radar, pe drumul judeţean 207 N, în localitatea Curteşti, în timp ce rula cu 195 km/h.
„La volanul acestuia se afla un tânăr, de 20 de ani, pe numele căruia a fost întocmit un proces verbal de constatare a contravenţiei, fiind sancţionat cu amendă în cuantum de 1305 lei, iar ca măsură complementară, i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulaţie”, informează Poliţia judeţeană Botoşani.

În acest context, poliţiştii reamintesc faptul că respectarea limitei de viteză reduce riscul de accidente rutiere.
„Cu cât viteza de deplasare este mai mare, cu atât timpul de reacţie în faţa unui obstacol sau unei situaţii neprevăzute este mai mic şi poate conduce la producerea unui eveniment nedorit”, precizează Poliţia.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.