Un profesor din Botoșani s-a ales cu dosar penal, după ce ar fi agresat un elev de 13 ani

0
41

Un profesor de la un liceu din municipiul Botoşani este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat un elev, scrie ziarul local Știri de Botoșani. Poliţiştii au sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială Protecţia Copilului (DGASPC) cu privire la evenimentul semnalat. Incidentul a avut loc, joi, 6 octombrie chiar în incinta unităţii de învăţământ.

Presa locală scrie că este vorba de un profesor de sport, iar până acum nu au fost oferite detalii despre motivul care l-a împins pe cadrul didactic să-l lovească pe elevul de 13 ani.

„La data de 6 octombrie 2022, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au fost sesizaţi cu privire la faptul ca un minor de 13 ani ar fi fost agresat de către un profesor, în timp ce se afla la unitatea de învăţământ la care este elev, din municipiul Botoşani. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă, urmând să se stabilească dacă aspectele sesizate se confirmă, precum şi împrejurările în care s-ar fi produs fapta”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.