Un primar PNL demisionează din toate funcțiile politice

0
87

Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș, și-a anunțat demisia din toate funcțiile politice pe care le deține în Partidul Național Liberal.   

Acesta s-a arătat nemulțumit de conducerea centrală a PNL și de faptul că nu a fost acceptat Crin Antonescu pe lista pentru alegerile europarlamentare.

„Dragii mei prieteni, urmare a justificărilor găsite de dl Președinte la propunerile de miniștri la Dezvoltare și la Transporturi și la care a achiesat dl președinte PNL Ludovic Orbán, și ca urmare a declarațiilor cu privire la candidatura dlui Crin Antonescu la europarlamentare, am ajuns la concluzia ca eu nu pot sa mai fac parte din conducerea acestui partid chiar și la nivel local, drept ptr care mâine îmi voi da demisia din vicepreședinte județean PNL și președinte PNL Paltinis. Cu toate sfaturile pe care le-am primit de la cei care le-am cerut părerea ca o sa am de suferit de pe urma acțiunilor pe care le întreprind pe linie politica o sa rămân simplu membru. Eu când am ales sa fac politica nu am înțeles ca așa se face politica, știu ca democrație înseamnă sa te supui majorității, nicidecum sa faci ce vreau doar muschii tai, epoca aceea când dicta un singur om a apus demult. Va multumesc ptr înțelegere”, este mesajul lui Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș.

Costel Romanescu a câștigat de fiecare dată alegerile în comuna Păltiniș cu 70-80%, fie că a fost vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidențiale sau europarlamentare. La un moment dat, i s-a propus funcția de prim-vicepreședinte al Organizației Județene PNL după ce a fost primul loc la procente obținute pentru liberali.

El a precizat că nu va candida din partea PSD la alegerile locale din iunie 2020. „Nu trec la PSD. Am fost și rămân liberal dar sunt nemulțumit de ceea ce se întâmplă acum în partid. Probabil voi rămâne independent”, ne-a spus Costel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.