Un bărbat s-a prăbușit din picioare la protestul de la Botoșani. Jandarmii i-au acordat primul ajutor

0
34

 

Jandarmii au acordat primul ajutor, luni seara, unui bărbat de 35 de ani căruia i s-a făcut rău în timpul manifestaţiilor organizate în Botoşani.

 „În această seară, pe timpul desfăşurării manifestării de protest organizate în municipiul Botoşani, unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani i s-a făcut rău, fiind observat de jandarmii care asigurau ordinea şi siguranţa publică în momentul în care acesta s-a prăbuşit în mijlocul manifestanţilor”, a precizat Jandarmeria.

Potrivit sursei citate, jandarmii i-au acordat primul-ajutor şi au solicitat sprijinul unei ambulanţe, în vederea îngrijirilor medicale de specialitate.

Luni după-amiază, oamenii au ieşit în stradă în Capitală și în mai multe oraşe din ţară pentru a manifesta împotriva restricţiilor pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirii cu COVID-19 impuse de autorităţi. 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.