Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Vorona, și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în camera unde locuia. S-a întâmplat în această după-amiază. Alarma a fost dată de vecinii care au observat că iese fum din interiorul casei.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona.

Aceștia au constatat că ardeau bunurile dintr-o cameră și din hol.

Întrucât existau informații că proprietarul nu a reușit să iasă din interior, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat, în cameră. 

Cel mai probabil probabil, evenimentul a fost generat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Sursa: Realitatea de Botosani

Articolul precedentFemeie găsită înecată după zile întregi de căutări
Articolul următorChina a prezentat prototipul unui „robot” din galiu, care are capacitatea de a trece din stare solidă în stare lichidă