Trump, o nouă declarație halucinantă. Ar încuraja RUSIA să atace state NATO care nu și-au plătit contrIbuția

0
69

Fostul preşedinte american Donald Trump a făcut o nouă afirmație șocantă privind planul său în legătură cu conflictul din Ucraina, în ipoteza că ar ajunge din nou la Casa Albă. Trump ar încuraja Rusia să facă ”orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte directivele privind cheltuielile cu Apărarea.

Aceasta fiind o recunoaştere şocantă că, dacă ar fi reales, nu ar respecta clauza privind apărarea colectivă a Alianţei, potrivit CNN, citat de news.ro.

”NATO era falimentară până când am apărut eu”, a declarat Trump la un miting în Conway, Carolina de Sud. ”Eu am spus: Toată lumea va plăti. Ei au spus: Ei bine, dacă nu vom plăti, ne veţi proteja în continuare?. Eu am spus: Sub nicio formă. Nu le-a venit să creadă răspunsul”, a susţinut el.

Trump a spus că ”unul dintre preşedinţii unei mari ţări” l-a întrebat la un moment dat dacă SUA ar mai apăra ţara dacă ar fi invadată de Rusia, chiar dacă ”nu ar plăti”.

”Nu, nu v-aş proteja”, a relatat Trump că i-a spus acelui preşedinte. ”De fapt, i-aş încuraja să facă orice vor. Trebuie să plăteşti. Trebuie să îţi plăteşti facturile”, a afirmat el.

 
CASA ALBĂ: DECLARAȚII ÎNGROZITOARE ȘI LABILE

Ulterior, tot în cursul zilei de sâmbătă, Casa Albă a numit afirmaţiile lui Trump ”îngrozitoare şi labile” şi a promovat eforturile preşedintelui Joe Biden de a sprijini Alianţa.

”Încurajarea invadării celor mai apropiaţi aliaţi de către regimuri criminale este îngrozitoare şi labilă – şi pune în pericol securitartea naţională americană, stabilitatea mondială şi economia noastră, acasă”, a afirmat, într-o declaraţie, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Andrew Bates.

Donald Trump, victoria importantă în cursă pentru o nouă nominalizare la Casa Albă.

TRUMP ÎȘI ÎNȘALĂ SUSȚINĂTORII PREZENTÂND JUMĂTĂȚI DE ADEVĂR

De mai mulţi ani, Trump a descris în mod incorect cum funcţionează finanţarea NATO. NATO are o ţintă care fiecare ţară membră să cheltuile minimum 2% din Produsul Intern Brut pentru Apărare, iar cele mai multe ţări nu îndeplinesc această ţintă. Însă cifra reprezintă o linie directoare şi nu o obligaţie şi nici nu generează ”facturi”; ţările membre nu au eşuat în a plăti partea lor din bugetul comun al NATO pentru funcţionarea organizaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.