Trei tineri au ajuns spital după ce s-au izbit cu mașina de un cap de pod

0
38

Patru tineri au fost răniți după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod. Trei au fost transportați de echipajele SMURD și SAJ, la spital. Al patrulea a refuzat ajutorul medicilor. Evenimentul s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, la ieșirea spre Curtești. 

Spre acest caz au fost direcționate patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, două ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. 

Un tânăr de 23 ani, pasager pe scaunul din stânga – spate, a fost găsit încarcerat. Pompierii au folosit accesoriile de descarcerare pentru a-l extrage, în siguranță.

Cei trei tineri în vârstă de 22, 23 și 28 de ani, transportați la spital, erau conștienți, dar cu traumatisme. 

Pompierii au înlăturat riscul izbucnirii unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.