Tineri depistați drogați la volan! Unul dintre ei a părăsit mașina și a încercat să fugă de polițiști

0
37

La data de  2 iulie 2022, în cadrul acțiunii desfășurate în municipiul Botoșani, în incinta unui local public, de pe strada Cuza Vodă, în urma semnalării efectuată de câinele polițist, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră, Rădăuți Prut, un lucrător din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean a depistat asupra unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Răchiți, un plic transparent, sigilat, ce conținea o substanță albă cristalizată, susceptibilă a fi cu efecte psihoactive.

 

În cauză au fost întoocmite acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept.

La data de 2 iulie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier în timp ce se aflau pe Calea Națională, acționând în cadrul raziei organizată pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză consumul de alcool și droguri, la volan, au observat un autoturism, al cărui conducător auto a frânat brusc și a schimbat direcția de mers, apoi a oprit autovehiculul, a părăsit locul șoferului și a încercat să fugă, însă a fost prins și imobilizat de către polițiștii rutieri.

A fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr de 31 de ani, din municipiul Botoșani, ulterior, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Canabis.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată din luna ianuarie 2022.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive și conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

La data de 3 iulie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe strada Sarmisegetuza, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât acesta avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Canabis.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

 

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.