Telefon de aproape 1000 de euro găsit de un elev și predat jandarmilor

0
37

Un copil în vârstă de 10 ani, din municipiul Dorohoi, a găsit sâmbătă seara un telefon mobil care valorează aproape 1000 de euro. A căutat un pliant primit de la jandarmi, a sunat la numărul de telefon scris pe acel pliant și a anunțat a găsit în zăpadă un telefon mobil.

Un echipaj de jandarmi s-a deplasat la locul indicat de copil și a luat telefonul mobil după care au căutat proprietarul.

„Jandarmeria botoșăneană salută gestul unui elev în vârstă de 10 ani. Acesta ne-a ajutat să-i facem o bucurie unei femei al cărei telefon mobil de ultimă generație l-a găsit pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi. 

Elevul i-a contactat în seara zilei de sâmbătă, 26 ianuarie a.c., pe colegii noștri din cadrul Detașamentului 3J Dorohoi la numărul de telefon pe care îl avea de pe un pliant folosit de jandarmi la activitățile preventive efectuate în școli.

Jandarmii s-au întâlnit cu elevul, care le-a predat obiectul găsit în zăpadă, ulterior aceștia reușind să identifice și să ia legătura cu proprietara telefonului.

Astfel, la mai puțin de două ore de la pierdere, femeia și-a recuperat bunul al cărui valoare este de peste 4000 de lei. Felicitări și părinților care și-au educat copilul în spiritul respectului față de cei din jurul său și față de lege!”, se precizează în comunicatul emis de IJJ Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.