Taximetriști amendați de polițiștii din Dorohoi

0
49

În perioada 25-28 februarie, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi au organizat, împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român, o acţiune prin care s-a urmărit verificarea legalităţii transportului rutier în regim de taxi pe raza municipiului Dorohoi.

Cu ocazia activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au controlat 101 autovehicule şi 39 de taximetre.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestoara depăşind suma de 8.700 de lei. Dintre acestea, 10 au fost conform Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 20 conform OUG 195/2002.

Totodată, poliţiştii au reţinut 2 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au retras 3 certificate de înmatriculare, în cazul unor autoturisme depistate cu defecţiuni tehnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.