Taxa de salubrizare pentru agenții economici a fost modificată

0
38

Taxa specială de salubrizare pentru agenții economici a fost modificată. Astăzi, consilierii municipali au votat astăzi unele modificări fiind stabiliţi indici de corecţie în aşa fel încât agenţii economici, instituţiile publice, într-un cuvânt persoanele juridice să plătească o taxă în raport cu cantitatea de deşeuri generată. Consilierul liberal Eugen Ţurcanu a arătat că modificările erau necesare deoarece s-ar fi plătit foarte mult în contul taxei de salubrizare. Acesta a dat ca exemplu Sala Polivalentă, unde ar fi trebuit să se plătească aproximativ 15.000 de euro pe an la salubrizare, în condiţiile în care nu se generează o cantitate mare de deşeuri.  Până la 31 decembrie 2018, agenţii economici şi instituţiile publice au avut contracte cu Urban Serv şi au plătit un tarif în raport cu cantitatea de deşeuri generată. De la 1 ianuarie 2019, municipiul Botoşani a intrat în master planul judeţean vizând gestionarea deşeurilor, astfel că a fost instituită o taxă de salubrizare şi pentru persoanele juridice, taxă care trebuie achitată la Direcţia Impozite şi Taxe, în baza unor declaraţii de impunere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.