Tânăr reținut pentru braconaj! Acesta a sacrificat un pui de căprioară

0
47

La data de 12 iulie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 23 de ani, din comuna George Enescu cercetat pentru săvârșirea  infracțiunii de braconaj.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 12 iulie 2022, în timp ce se afla, fără drept,  pe fondul de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Dorohoi,  însoțit de un câine din rasa ogar, a fost depistat de către agentul de pază al Ocolului Silvic, având asupra sa, un pui de căprioară, de aproximativ 3 luni, care prezenta urme recente de sacrificare.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale. 

 

 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.