Tânăr drogat, găsit de polițiștii locali

0
40

Polițiștii locali au intervenit pe str. Colonel Tomoroveanu nr. 2 unde a fost identificat un tânărîn vârstă de 27 ani care avea un comportament specific persoanelor consumatoare de substanțe psihotrope.

Având în vedere starea tânărului, acesta fost condus la sediul instituției în vederea legitimării și a fost solicitat și sprijinul personalului S.J.A. pentru consult și tratament de specialitate. De asemenea. patrula aflată în zona parcului Mihai Eminescu, a observat în parcul de joacă pentru copii din str. Vârnav, unde un tânăr fuma. Patrula Poliției locale a adus la cunoștința persoanei normele încălcate, aceasta a devenit recalcitrantă, refuzând să prezinte actul de identitate și să dea date cu privire la identitatea sa. La prima solicitare a polițistului local contravenientul a furnizat date eronate, având în vedere acest comportament, i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 61/1991 – cu privire la contravenția refuzului de a furniza date cu privire la identitate. Într-un final tânărul a prezentat actul de identitate, el având domiciliul în Știubieni. Având în vedere, fapta constatată a fost dispusă sancționarea cu amendă în valoare de 300 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.