Sute de botoşăneni au plecat la tratament cu bilete de la CJP

0
33

240 de botoşăneni au plecat în acest început de săptămână la tratament cu bilete prin Casa Judeţeana de Pensii (CJP), în cea de-a zecea serie din acest an. Pensionarii, dar şi persoanele asigurate, vor beneficia de tratament în staţiunile Nicolina Iaşi, Bălţăteşti, Vatra Dornei, Căciulata. Dintre acestea, 37  bilete au fost  gratuite pentru cei care se încadrează în prevederile legilor speciale, cum ar fi veteranii de război.„Tariful maxim pentru un tratament este de 1.684 lei/bilet la categoria două stele şi 1.764 lei/bilet la categoria trei şi patru stele”, spun reprezentanţii CJP. Prioritate la cumpărarea acestora au cei care nu au mai fost de cel puţin doi ani la tratament pe bază de bilet eliberat de CJP. De asemenea, cei care depun cereri nu mai trebuie să aducă şi cuponul de pensii, ci să aibă o copie după cartea de identitate şi să completeze o cerere la sediul instituţiei. Cererile intră în sistemul electronic al unităţii şi, în baza unei aplicaţii, se distribuie tichetele către beneficiari. Aceştia sunt anunţaţi telefonic sau prin poştă că au primit un bilet şi, la momentul ridicării acestuia, trebuie să aducă trimiterea eliberată de medicul de familie şi cel mai recent cupon de pensie. Perioada de tratament este de 16 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.