FCSB s-a impus la Botoșani (VIDEO)

FCSB s-a impus la Botoșani (VIDEO)
Echipa antrenată de Marius Croitoru rămâne pe loc de play-off
FCSB a câștigat, aseară, cu 2-0, pe terenul lui FC Botoșani, în etapa a 25-a, și rămâne lider în Liga 1. Tănase și Olaru au rezolvat meciul în 11 minute, cu două execuții frumoase, scrie DIGISPORT.
Partida a început cu o fază la care FCSB a cerut penalty, iar la cealaltă poartă, Șut a fost atent în fața lui Al Mawas. FCSB a dat primul șut pe poartă în minutul 28, prin Coman, însă și moldovenii au nimerit spațiul porții, prin Roman.
Prima repriză s-a terminat cu parada lui Hankic la șutul lui Olaru, iar apoi echipa lui Toni Petrea a mai cerut un penalty. În repriza a doua, Vlad a reținut șutul din prima al lui Țigănașu, iar Șeroni nu l-a putut învinge nici el pe portarul de la FCSB.
Căpitanul Florin Tănase a deschis scorul în minutul 55, cu un șut superb, iar peste 11 minute, Olaru a dublat avantajul oaspeților.
Botoșani - FCSB s-a terminat 0-2, iar moldovenii tot nu reușesc până în prezent niciun succes, pe teren propriu, în fața roș-albaștrilor (8 eșecuri). Echipa antrenată de Marius Croitoru rămâne pe loc de play-off, dar are emoții pentru că urmează meciuri extrem de grele.
Rezumatul video al meciului, AICI
Sursă: Digisport
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











