Chivu, nemulțumit după eșecul din Norvegia: „Am greșit prea mult”. Ce spune înaintea returului decisiv cu Bodø/Glimt

Chivu, nemulțumit după eșecul din Norvegia: „Am greșit prea mult”. Ce spune înaintea returului decisiv cu Bodø/Glimt
Ce spune înaintea returului decisiv cu Bodø/Glimt
Antrenorul lui Inter, Cristian Chivu, a comentat înfrângerea suferită în deplasare, scor 1-3, în fața celor de la Bodø/Glimt, în play-off-ul pentru optimile de finală din UEFA Champions League.
Tehnicianul român și-a felicitat adversarii pentru prestația solidă și a recunoscut că echipa sa a avut dificultăți în fața jocului rapid al norvegienilor. „Au făcut un meci foarte bun și ne-au pus mari probleme la tranziție și la intensitate. Am pierdut mingi importante și am fost pedepsiți. Totuși, calificarea nu este pierdută”, a declarat Chivu, citat de TuttoMercatoWeb.
Antrenorul a explicat că, deși terenul și condițiile de joc au fost diferite față de cele obișnuite, acestea nu pot reprezenta o scuză. „Se vedea inclusiv cum sare mingea, dar nu putem da vina pe asta.
În prima repriză am fost competitivi, ne-am creat ocazii și am avut momente bune. După egalare, am fi putut chiar să preluăm conducerea, însă am primit două goluri aproape identice într-un timp foarte scurt”, a subliniat el.
Chivu a vorbit și despre rotația jucătorilor, decizie care a stârnit unele semne de întrebare. „Avem un program extrem de încărcat și jucăm din trei în trei zile. Bodo a fost mai odihnită, iar noi a trebuit să gestionăm lotul.
Am ales să menajez câțiva titulari pentru a-i avea în cea mai bună formă. Avem un grup valoros și toți sunt implicați”, a explicat tehnicianul. În ciuda diferenței de două goluri, antrenorul lui Inter rămâne optimist înaintea manșei retur.
„Totul este încă deschis. Diferența nu este imposibil de recuperat. La Milano vom lupta până la capăt pentru calificare”, a transmis Chivu. Meciul decisiv se va disputa la Milano, marți, 24 februarie, iar Inter speră să întoarcă rezultatul și să continue parcursul european.
Citește și:
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











