Incendiu stins după 39 de ore

Incendiu stins după 39 de ore
96 pompieri au acționat, mai bine de 39 ore, pentru stingerea și înlăturarea efectelor unui incendiu declanșat, sâmbătă dimineață, la un depozit de furaje de pe raza comunei Ripiceni
96 pompieri au acționat, mai bine de 39 ore, pentru stingerea și înlăturarea efectelor unui incendiu declanșat, sâmbătă dimineață, la un depozit de furaje de pe raza comunei Ripiceni
Alarma s-a dat puțin înainte de ora 08.00. Inițial, spre locul indicat s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, precum și voluntarii din comună cu trei autospeciale cu apă și spumă. La fața locului s-a constatat că ardea o cantitate foarte mare de furaje, cca. 10.000 baloți de lucernă.
Având în vedere amploarea evenimentului s-a dispus suplimentarea forțelor și mijloacelor de intervenție cu pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, dar și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Manoleasa și Ștefănești. De asemenea, Primăriile Ripiceni, Manoleasa Ștefănești și Mihălășeni au pus la dispoziția forțelor de intervenție câte un buldoexcavator. În total, s-a intervenit cu 13 autospeciale din care șase cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD, cinci mijloace auto pentru transport materiale și personal, patru motopompe, patru buldoxcavatoare și trei utilaje de la operatori economici.
Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.
Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 700.000 lei.
Pompierii au salvat două utilaje parcate în apropierea depozitului de furaje.
Cauza probabilă a incendiului o constituie autoaprinderea baloților de furaje depozitați în stare de umezeală, fără aerisire.
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











