Peste 60 de persoane au fost legitimate și 50 de autovehicule controlate marți, 6 octombrie, în timpul acțiunii „Blocada” din Dorohoi. Poliția a aplicat 40 de sancțiuni contravenționale.
Acțiunea „Blocada”, desfășurată marți, 6 octombrie, în municipiul Dorohoi și în zonele limitrofe, a dus la aplicarea a 40 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 7.000 de lei.
În cadrul verificărilor, un echipaj al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 23 de ani. Polițiștii au constatat că șoferul nu mai avea dreptul de a conduce, acesta fiind suspendat din luna mai.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La activități au participat polițiști din Dorohoi, alături de colegii de la Secțiile de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla, precum și jandarmi. Controalele au vizat prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice.