SUA ar putea lansa un nou atac asupra Iranului

SUA ar putea lansa un nou atac asupra Iranului
Donald Trump s-a arătat preocupat şi de soarta protestatarilor anti-guvernamentali
Statele Unite ar putea lansa un nou atac asupra Iranului, a avertizat ieri preşedintele Donald Trump, care i-a cerut Teheranului să accepte rapid negocieri pe tema programului său nuclear.
Trump a amintit, cu acest prilej, de concentrarea de forţe americane în zona Orientului Mijlociu.
"Timpul se scurge", a transmis Donald Trump, care a amintit că ultima oară când a transmis un avertisment Iranului, anul trecut, acesta a fost urmat de bombardarea instalaţiilor nucleare.
"Următorul atac va fi mult mai rău. Nu faceţi în aşa fel încât să aibă loc", a mai scris preşedintele american în mesajul său pe o reţea de socializare.
Americanii au folosit, în iunie anul trecut, circa 100 de avioane, inclusiv bombardiere B2 care au decolat direct din Statele Unite şi au revenit tot acolo.
BBC notează că, în prezent, Statele Unite au circa 50 de mii de militari în zona Orientului Mijlociu, în baze din Qatar, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Oman, Arabia Saudită şi Iordania.
Alţi militari americani sunt în Irak, iar lor li se adaugă şi o forţă navală care include grupul de luptă al port-avionului Abraham Lincoln, care transportă circa 70 de avioane şi a ajuns recent în regiune.
Distrugătoarele care însoţesc port-avionul, împreună cu cele aflate deja în zonă, sunt capabile să lanseze sute de rachete Tomahawk.
Americanii îşi consolidează, de asemenea, şi apărarea anti-aeriană a bazelor, în condiţiile în care Iranul a ameninţat că le va ataca cu rachete.
Dincolo de dosarul programului nuclear iranian, Donald Trump s-a arătat preocupat şi de soarta protestatarilor anti-guvernamentali şi a ameninţat în repetate rânduri că va ordona represalii dacă se va deschide focul împotriva lor.
Între 3.000 şi 30.000 de persoane au fost ucise la protestele din ianuarie, potrivit unor bilanţuri date de guvernul iranian, un ONG specializat în drepturile omului şi publicaţii care citează surse de la Teheran.
Citește și:
- 12:11 - Realitatea Plus, dată ca exemplu de dezinformare, fără nicio probă. Postul TV solicită public dovezile
- 11:41 - Negocierile pentru noul Guvern, complet blocate. Desemnarea premierului se amână până în toamnă
- 11:37 - Nicușor Dan, despre lupta cu dezinformarea: "Statul trebuie să comunice coerent şi strategic, uman şi nu propagandistic"
- 11:34 - Miruță nu exclude varianta unui guvern interimar până în toamnă: „Guvernul funcționează, ministerele funcționează”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














