ȘEFUL DNA, MARIUS VOINEAG: DOSARUL GENERALILOR COLDEA ȘI DUMBRAVĂ, FOARTE GREU DE INVESTIGAT

ȘEFUL DNA, MARIUS VOINEAG: DOSARUL GENERALILOR COLDEA ȘI DUMBRAVĂ, FOARTE GREU DE INVESTIGAT
Dezvăluiri zdrobitoare despre ancheta mafiei coldiste
Dezvăluiri zdrobitoare despre ancheta mafiei coldiste. Procurorul-șef DNA, Marius Voineag, mărturisește că dosarul în care sunt implicați generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă a fost foarte greu de gestionat. Acesta a transmis că a fost una dintre cele mai importante trimiteri în judecată, iar procurorul a acuzat atacuri suburbane din partea anumitor oficiali de rang înalt.
"Noi am încercat să fim cât se poate de decenți, de obiectivi, în ceea ce facem", a spus Marius Voineag.
"Problema a fost dincolo de încărcătura emoțională, am încercat să înțelegem dacă există consultanță și în ce constă ea. Ce nu am putut să înțelegem noi pe mai departe a fost de ce consultanța asta se făcea către foarte mulți inculpați din dosarele cu trimitere în judecată. Asta nu am putut să decelăm.
A fost un dosar care a trecut și prin filtrul meu de legalitate, pentru că am fost ierarhic superior. Am avut toată buna credință să înțeleg toate nuanțele din acest dosar și mărturisesc că este o trimitere în judecată extrem de importantă pentru ultimii doi ani de mandat, din punctul meu de vedere. DNA stă în spatele acestui dosar, fără doar și poate", a mai spus Voineag.
Șeful DNA acuză public atacuri din partea anumitor politicieni, chiar după dosarul deschis lui Florian Coldea, și intenționează să acționeze în instanță când îi va expira mandatul.
"Au fost atacuri care s-au văzut ale unor politicieni, atacuri care îi descalifică foarte mult. Sunt inculpați care nu au vorbit la nivelul la care au vorbit unii politicieni și față de care, cu siguranță, o să cântăresc foarte bine, acum sunt pe funcție, dar o să cântăresc foarte mult și o să mă adresez și instanțelor pentru că au fost atacuri absolut suburbane", a mai spus Marius Voineag.
Citește și:
- 12:54 - Bolojan anunță ruptura totală de PSD, după consultările cu Nicușor Dan: „PNL nu va mai susține un guvern împreună cu social-democrații”
- 11:38 - Anca Alexandrescu, despre culisele negocierilor de la Cotroceni: "După discuțiile de astăzi nu vom avea niciun rezultat". Întâlniri cruciale zilele viitoare
- 11:13 - Mesajul lui George Simion, după negocierile cu președintele Nicușor Dan: ”Este timpul să fim parte a soluțiilor responsabile”-VIDEO
- 15:54 - Ministrul Economiei demontează criticile privind programul SAFE: „România nu aruncă banii pe fereastră”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News













