Președintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidențiale, a declarat marți, după ce a fost acuzat pe PSD că își mărește pensia de militar printr-un amendament la legea aflată în Parlament, că în momentul în care va fi ales președinte, va lua decizia ca indemnizația sau salariul să-l doneze Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități.

„Uitați-vă la averea mea, veți vedea care este averea mea și ar trebui să se uite ei la averile lor, în condițiile în care nu au semnat vreodată condica la un serviciu”, spus Nicolae Ciucă.
„Pe mine n-au cu ce să mă atace și cauta tot felul de tertipuri, tot felul de subiecte prin care să abată atenția și să ducă imaginea mea în altă direcție. Vreau să le spun cât se poate de clar că în momentul în care voi fi ales președinte, voi lua decizia ca indemnizația sau salariu de președinte să-l donez Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități, dacă asta este problema lor”, a anunțat Ciucă.
„Eu nu m-am pus după funcții pentru bani. Uitați-vă la averea mea, veți vedea care este averea mea și ar trebui să se uite ei la averile lor, să vadă ce averi au, în condițiile în care nu au semnat vreodată condica la un serviciu.
Sursa: Realitatea Din PNL