Vremea va deveni caniculară începând de astăzi

Vremea va deveni caniculară începând de astăzi
Un nou val de căldură puternică va afecta România începând de azi
Un nou val de căldură puternică va afecta România începând de azi. Vremea va deveni caniculară în zonele de câmpie, iar în sudul țării sunt așteptate temperaturi de până la 38 – 41 de grade.
În timp ce vestul și nordul Europei este cuprins de un aer rece pentru această perioadă, țara noastră va avea parte de un nou val de căldură, cu maxime caniculare și nopți tropicale în mai multe regiuni.
În Muntenia, Oltenia și Banat, după-amiaza se vor atinge între 34 și 38 de grade, în timp ce în restul regiunilor se vor înregistra între 30 și 34 de grade.
Cea mai călduroasă zi va fi vineri, 4 august, când temperatura va depăși 35 de grade pe suprafețe extinse din sudul, vestul și estul țării, iar local și în nord și centru.
În Muntenia, Oltenia, Banat și sudul Moldovei, mercurul din termometre va urca până la 36 – 39 de grade, iar pe alocuri, cu precădere în Lunca Dunării, se vor atinge până la 40 – 41 de grade.
În schimb, pe litoral vântul va sufla dinspre est – sud-est, amplificând briza marină. De aceea, temperatura va fi mai moderată, în general sub 30 de grade.
Valul de căldură va persista și sâmbătă, 5 august, în mare parte din țară. În regiunile vestice, temperatura va începe să scadă în a doua parte a zilei, iar spre seară sunt posibile furtuni puternice în unele zone.
Citește și:
- 08:24 - Incendiu puternic în portul rusesc Ust‑Luga după un atac cu drone ucrainene
- 08:19 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul respinge negocierile cu SUA, continuă atacurile în Israel
- 08:16 - Guvernul intervine pe piața carburanților: urmează să aprobe astăzi OUG și promite soluții suplimentare
- 08:05 - Un nou mesaj RO-Alert a fost emis miercuri noaptea, în Tulcea, pe fondul războiului din Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











