Vremea extremelor: România, lovită de furtuni cu grindină

Vremea extremelor: România, lovită de furtuni cu grindină
Zonele unde temperaturile sar la 30 de grade Celsius
Ploile continuă și astăzi în țara noastră, însă vor fi și regiuni unde temperaturile vor urca la 30 de grade Celsius.
Va ploua și astăzi torențial în cele mai multe zone din țară. Meteorologii spun că aversele vor fi însoțite de vânt, fulgere, dar și de căderi de grindină. În plus, vremea se răcește treptat în această săptămână, iar temperaturile maxime vor înregistra, în general, între 13 și 21 de grade.
"Astazi ne asteptam la un grad mai mare de instabilitate atmosferica, insa nu din primele ore, va fi in accentuare la pranz. In jumatatea nordica a tării si in zona subcarpatica din sud, vor fi ploi, posibil torentiale, descarcari electrice, caderi de grindina, iar in intervale scurte de timp, pe arii rastranse, cantitatile de apa vor depasi chiar si 30 l/mp.
Un nou val de frig peste România, după care urmează caniculă. Prognoză actualizată
Se va instala o masa usor mai rece, dar trebuie sa tinem cont ca racirea vine dupa temperaturile ridicate. Azi vom avea maxime intre 20 si 28 de grade Celsius.
Pe masura ce vremea se raceste, saptamana aceasta vom ajunge in mare parte din tara la maxime intre 13 si 21 grade Celsius", a spus, intr-o interventie la Realitatea PLUS, meteorologul Oana Păduraru.
Citește și:
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
- 14:56 - Victorie categorică la FRF: Răzvan Burleanu obține al patrulea mandat cu 258 de voturi
- 13:27 - Papa Leon al XIV-lea cere acces universal la servicii medicale: „Un imperativ moral pentru omenire. Sănătatea nu poate fi un lux”
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











