Vladimir Putin rupe tăcerea despre Khamenei: „Am primit un mesaj de la el”

Vladimir Putin
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că a primit un mesaj din partea liderului suprem al Iran, Mojtaba Khamenei, despre care nu au mai existat apariții publice de peste șase săptămâni.
Afirmația a fost făcută în cadrul unei întâlniri desfășurate la Sankt Petersburg cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, liderul rus a transmis: ”Vă rog să-i transmiteţi liderului suprem aprecierea mea pentru mesajul său şi urările mele de sănătate şi bunăstare”.
Putin a lăudat, de asemenea, rezistența Iranului în actualul context tensionat, afirmând că poporul iranian luptă „curajos și eroic” pentru independență și suveranitate. El a adăugat că Rusia este pregătită să sprijine eforturile pentru stabilizarea situației din regiune.
Absența prelungită a lui Khamenei din spațiul public a alimentat numeroase speculații legate de starea sa de sănătate, mai ales pe fondul conflictului regional în care sunt implicate Statele Unite ale Americii, Israel și Iranul.
Potrivit unor surse citate de presa internațională, liderul iranian ar fi suferit răni în urma unor atacuri recente, inclusiv o fractură la picior și alte leziuni minore.
În același timp, oficiali americani, precum Marco Rubio, susțin că există indicii că acesta este încă în viață, dar rămân semne de întrebare privind capacitatea sa reală de a conduce.
Alte informații sugerează că Mojtaba Khamenei ar continua să participe la decizii importante prin intermediul unor comunicații la distanță, fiind implicat inclusiv în gestionarea conflictului și în eventualele negocieri cu Washingtonul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:25 - Val de scumpiri la carburanți: prețurile au exploda în doar câteva zile
- 08:24 - Prognoza ANM 27 aprilie - 4 mai. Zonele din România lovite de ploi
- 08:16 - Risc nuclear major: Ucraina solicită încetarea imediată a acțiunilor militare din apropierea instalațiilor nucleare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














