Vizită importantă la București: ce au discutat directorul FBI și directorul interimar al SRI

Vizită importantă la București: ce au discutat directorul FBI și directorul interimar al SRI
Convorbirile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale
Generalul Răzvan Ionescu, directorul interimar al SRI a avut ”o întâlnire de lucru” cu directorul FBI, Christopher Wray, la București.
Directorul interimar al Serviciului Român de Informații, domnul general Răzvan Ionescu, a avut o întâlnire de lucru cu directorul FBI, domnul Christopher Wray, la București, în data de 20 februarie 2024. În cadrul discuțiilor, s-au abordat teme de interes major legate de situația regională și globală, precum și perspectivele de consolidare și pe mai departe a parteneriatului și cooperării între SRI și FBI. A fost subliniată importanța schimbului de informații și expertiză între cele două instituții, a anunțat, joi, Serviciul Român de Informații.
Convorbirile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe aspectele operaționale și capacitățile comune de contracarare a factorilor de risc ce pot genera provocări de securitate pentru cele două state. Rămâne prioritară colaborarea pe mai multe domenii de interes actual, cum ar fi combaterea criminalității organizate transfrontaliere și a agresiunilor cibernetice, zone în care parteneriatul SRI-FBI are o tradiție consolidată.
Una dintre concluziile discuțiilor a vizat necesitatea continuării transformărilor instituționale pentru a răspunde cu eficiență complexității amenințărilor hibride. Cei doi oficiali au căzut de acord asupra importanței unei abordări integrate a resurselor și amenințărilor, precum și a consolidării cooperării interinstituționale.
Această întâlnire a reconfirmat angajamentul ambelor părți de a continua colaborarea și schimbul de expertiză pentru asigurarea securității naționale și a contracarării riscurilor emergente, mai informează SRI.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














