USR-iștii sunt foarte optimiști și cred că au cel mai bun candidat la prezidențiale FOTO&VIDEO

USR precampanie (7)
Aproximativ 30 de membrii USR au ieșit în această după amiază pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani unde au împărțit pliante și au strâns semnături pentru candidatura lui Dan Barna la alegerile prezidențiale.Tinerii din USR au fost priviți cu simpatie de mulți botoșăneni dar au existat și persoane au refuzat să semneze pe liste pe motiv că: „USR vrea să taie pensiile”.Andrei Drancă, președintele USR Botoșani, este foarte optimist la startul precampaniei electorale și spune că această formațiune politică este din ce în ce mai apreciată.„E un început minunat, suntem destul de mulți. Lucrurile au început să se schimbe în foarte bine de la ultimele alegeri. Vom merge pe un vot pozitiv. Avem un candidat incredibil comparativ cu ceilalți sau cu ce a fost în ultima vreme. Suntem conștienți că după ce PSD-ul a tăiat din puterea președintelui, o foarte mare schimbare nu poate interveni după aceste alegeri. E începutul unei intrări în normalitate. E primul pas în reconstrucția României”, a spus Andrei Drancă.„Am început, ne strângem umăr la umăr și mână de mână, să facem un lucru bun. Indiferent de orice alte lucruri se mai spun în politica românească, USR e fain, USR e ok. Suntem tineri, suntem dinamici, avem energie foarte multă și suntem siguri că era nevoie de această alternativă. De asta USR, de asta alianța USR PLUS”, a declarat Gelu Graur.https://youtu.be/iMdySf0TZXA[gallery columns="5" ids="77562,77560,77559,77558,77557,77556,77553,77552,77563,77549"]
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

