TRAGEDIE ÎN JUDEȚUL BOTOȘANI. UN TÂNĂR DE 20 DE ANI A MURIT

TRAGEDIE ÎN JUDEȚUL BOTOȘANI. UN TÂNĂR DE 20 DE ANI A MURIT
Alte cinci persoane au fost rănite într-un accident pe DN 24C
Un accident rutier grav soldat cu un mort și cinci răniți a avut loc, miercuri dimineață, pe DN 24C, pe raza localității Manoleasa, din județul Botoșani.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a anunțat că în accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul a ieşit în afara părţii carosabile.
"În urma impactului dintre două autoturisme, trei persoane au rămas încarcerate. Pompierii au acţionat pentru eliberarea acestora, însă, din nefericire, pentru un tânăr de 20 de ani nu s-a mai putut face nimic, medicii fiind nevoiţi să declare decesul la faţa locului.
Celelalte cinci victime, cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani, au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate", au precizat oficialii ISU.
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Staţiei Săveni, cu o autospecială de stingere şi descarcerare, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, două echipaje de prim-ajutor SMURD, precum şi trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 21:38 - Viktor Orban propune un „acord de securitate european” care să includă și Rusia
- 20:50 - Macron critică Comisia Europeană pentru aplicarea provizorie a acordului Mercosur: „O surpriză neplăcută și lipsită de respect”
- 20:20 - Furios că fosta iubită i-a refuzat cererea de prietenie pe Facebook, un bărbat din Dâmbovița a atacat-o acasă
- 19:40 - Influencerița din CHina care vindea lumânări „magice”, arestată pentru fraudă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











