Doi jandarmi aflați în timpul liber au intervenit ieri după-amiază pentru a scoate o femeie din mâinile unui tânăr care o agresa la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Primăverii.
Somat să se oprească, tânărul i-a înjurat pe cei doi, moment în care aceștia au intervenit și l-au imobilizat, datorită agresivității de care a dat dovadă, după care au solicitat telefonic prezența unui echipaj de jandarmi.
Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire și alte violențe”, jandarmii stabilind și motivul conflictului.
Agresorul s-a întâlnit cu femeia pe stradă și i-a reproșat acesteia că încearcă să îl despartă de prietena lui, după care a luat-o la palme, fără însă a-i provoca leziuni vizibile, femeia refuzând, de altfel, acordarea de îngrijiri medicale.