Sărbătoare 4 noiembrie. Mari sfinți ai ortodoxiei sunt cinstiți de credincioși

Sărbătoare 4 noiembrie. Mari sfinți ai ortodoxiei sunt cinstiți de credincioși
Sfântul Ioanichie s-a născut în Bitinia din părinţi creştini, în vremea împăratului Leon IV Chazarul
Sărbătoare mare, astăzi, pentru creștin-ortodocși.
Sfântul Ioanichie s-a născut în Bitinia din părinţi creştini, în vremea împăratului Leon IV Chazarul (775-780), susţinător al ereziei iconoclaste, fiul împăratului iconoclast Constantin Copronim (741-775).
A fost deprins cu nevoinţele ascetice încă din copilărie, înlesnite şi de viaţa lui singuratică de păstor. La tinereţe a fost luat la oaste, unde, timp de 24 de ani, a făcut dovada unui mare curaj.
"Văzând împăratul vitejia lui, l-a întrebat despre patria lui, despre neam şi despre nume şi a poruncit să-l scrie în cartea vitejilor, ca după săvârşirea războiului să-l cinstească cu boierie mare şi cu multe daruri ca pe un ostaş viteaz". (Vieţile Sfinţilor)
"Astfel era vitejia fericitului Ioanichie împotriva vrăjmaşilor celor văzuţi, lucru care mai înainte însemna lupta lui cea tare şi biruinţa care avea să o aibă contra vrăjmaşilor celor nevăzuţi". (Vieţile Sfinţilor)
A fost un adept al ereziei iconoclaste (distrugerea icoanelor), care atunci tulbura toată biserica. Îndreptându-se din această înşelare, Sfântul Ioanichie a ales să-şi ispăşească păcatul printr-o viaţă închinată lui Dumnezeu, rugându-se ziua şi noaptea, la început a stat în mai multe mănăstiri, iar mai pe urmă a ales viaţa de sihastru.
După multă vreme a voit să meargă în Efes, la biserica unde a slujit Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, pentru închinare şi rugăciune. Când a sosit în Efes şi s-a apropiat de biserică i s-au deschis de la sine uşile lăcaşului şi, intrând înăuntru, s-a rugat, închinându-se şi sărutând icoana Sfântului Evanghelist Ioan. Apoi ieşind din biserică, uşile s-au închis singure în urma sa, iar el s-a întors din nou în muntele în care vieţuia.
Sfântul Ioanichie, prin asceză şi rugăciune, s-a învrednicit de mari daruri, vindeca suferinţele trupeşti şi sufleteşti şi alunga demonii. A fost martor al biruinţei dreptei credinţe împotriva iconoclasmului prin alegerea în scaunul de la Constantinopol a patriarhului ortodox Metodie, în anul 843.
De la Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare au rămas cuvintele: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt".
A trecut la cele veşnice la vârsta de 94 de ani, în ziua de 4 noiembrie, moaştele sale făcându-se izvor de binecuvântare şi alinare a suferinţelor. Pe când murea Cuviosul Ioanichie, părinţii cei ce vieţuiau în muntele Olimpului au văzut un stâlp de foc înălţându-se spre cer, căruia îi mergeau înainte îngerii, deschizându-i uşile raiului. Aşa au cunoscut că Părintele Ioanichie trecea la odihna cerească.
Citește și:
- 21:40 - România intră în coaliția pentru Strâmtoarea Ormuz. Nicușor Dan: „Vom contribui la menținerea libertății de navigație”
- 20:49 - Decizie majoră la Londra: Marea Britanie dă undă verde SUA să folosească baze militare pentru operațiuni în Strâmtoarea Ormuz
- 19:48 - „Moartea nu a venit după Chuck Norris, el a venit după moarte”. Hollywood și lumea artelor marțiale reacționează la dispariția lui Chuck Norris
- 18:34 - Trump Organization vizează un proiect imobiliar lângă Pata Rât, la Cluj-Napoca
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










