Actualitate· 3 min citire

Ratingul României rămâne BBB-/A-3: "În pofida unei incertitudini crescute după căderea Guvernului. Ne așteptăm ca..."

Ratingul României rămâne BBB-/A-3: "În pofida unei incertitudini crescute după căderea Guvernului. Ne așteptăm ca..."

Ratingul României rămâne BBB-/A-3: "În pofida unei incertitudini crescute după căderea Guvernului. Ne așteptăm ca..."

Realitatea de Botosani
Scris de Realitatea de Botosani Publicat: 16 oct. 2021, 12:59

Agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la 'BBB-/A-3' cu perspectivă stabilă, chiar dacă demiterea Guvernului Florin Cîțu a lăsat România fără un guvern în mijlocul creșterii infecțiilor cu COVID-19 și al unei necesare consolidări fiscale, informează un comunicat de presă al S&P.

Agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la 'BBB-/A-3' cu perspectivă stabilă, chiar dacă demiterea Guvernului Florin Cîțu a lăsat România fără un guvern în mijlocul creșterii infecțiilor cu COVID-19 și al unei necesare consolidări fiscale, informează un comunicat de presă al S&P.

"În pofida unei incertitudini politice crescute, după recenta cădere a guvernului, ne așteptăm ca ancorele politice incluse în recent aprobatul Mecanism de Relansare și Reziliență, precum și procedura de deficit excesiv în derulare, să impună suficientă disciplină fiscală pentru a depăși negocierile partizane și a produce o consolidare bugetară în următorii doi ani", susțin analiștii de la S&P.

Agenția de evaluare își menține punctul de vedere potrivit căruia traiectoria de consolidare a României va asigura că datoria guvernamentală și cea externă vor rămâne moderate până în 2024. "Ne așteptăm ca eforturile fiscale ale guvernului să fie facilitate de revenirea economiei în condițiile în care se pare că activitatea economică rămâne neafectată de perioadele de instabilitate politică", se arată în comunicatul de la S&P.

Potrivit agenției de evaluare, economia României a înregistrat o revenire puternică în 2021 astfel că analiștii de la S&P se așteaptă în acest an la o creștere a PIB de 7% urmată de o evoluție stabilă în 2022-2023 odată cu revenirea consumului privat și majorarea investițiilor, în special în zona publică. Acesta din urmă vor fi stimulat de agenda de investiții a guvernului, care la rândul său este sprijinită de fondurile UE alocate pentru România.

Cu toate acestea, revenirea economiei se confruntă însă cu obstacole, având în vedere că cel de al patrulea val al pandemiei a lovit România foarte puternic, subliniază S&P. "Previziunile noastre economice rămân sensibile față de situația încă incertă privind pandemia și noile întârzieri în campania de vaccinare având în vedere gradul ridicat de ezitare cu privire la vaccin. Gradul slab de absorbție a fondurilor UE constituie de asemenea un risc", se arată în comunicatul de la S&P.

Potrivit S&P, perspectiva stabilă asociată ratingului României reflectă așteptările agenției de evaluare că balanța fiscală a României se va îmbunătăți în următorii doi ani. "Prognozăm că ancorele politice din Mecanismul de Relansare și Reziliență precum și procedura de deficit excesiv în derulare vor cere reforme, și ne așteptăm ca aceste instrumente să impună disciplină fiscală într-un mediu politic complex și impredictibil", susține S&P.

Agenția de evaluare avertizează că ar putea retrograda România dacă eforturile sale de echilibrare a bugetului vor deraia din cauza blocajului politic, care ar pune în pericol consolidarea finanțelor și ar crește deficitele externe ale României sau dacă finanțarea deficitelor duble ale României se va face prin fluxuri externe care să majoreze datoria, ceea ce ar semnala o incapacitate de a absorbi fonduri UE și a restabili fluxurile de investiți străine directe.

În sens invers, ratingul României ar putea fi îmbunătățit dacă avansul economiei va deveni unul bazat sustenabil pe investiții, întărirea capacității productive și îmbunătățirea nivelului avuției. În acest scenariu, ar fi adoptate și reforme care să stimuleze un cadru fiscal mai solid care limitează posibilele inversări de politici. Pe lângă faptul că ar face cadrul fiscal nai predictibil aceste reforme ar revitaliza și interesul investitorilor străini în economia reală a României, care ar deveni mai puțin sensibilă la evoluțiile externe, apreciază S&P.

Și agenția de rating Moody's a reconfirmat vineri ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3/P-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută și a îmbunătățit perspectiva din negativă în stabilă.

România beneficiază de un rating favorabil investițiilor din partea agențiilor internaționale de evaluare financiară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate