Prima „imagine” a variantei Omicron evidențiază numărul semnificativ mai mare de mutații comparativ cu Delta

Prima „imagine” a variantei Omicron evidențiază numărul semnificativ mai mare de mutații comparativ cu Delta
Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 prezintă mult mai multe mutaţii decât varianta Delta, conform unei prime ''imagini'' realizate de prestigiosul spital Bambino Gesu din Roma asupra acestei noi variante semnalate miercuri de Africa de Sud şi care deja este prezentă în Europa şi în alte părţi ale lumii , relatează duminică AFP.
Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 prezintă mult mai multe mutaţii decât varianta Delta, conform unei prime ''imagini'' realizate de prestigiosul spital Bambino Gesu din Roma asupra acestei noi variante semnalate miercuri de Africa de Sud şi care deja este prezentă în Europa şi în alte părţi ale lumii , relatează duminică AFP.
Pe imaginea tridimensională, care seamănă cu o hartă, ''observăm că variata Omicron prezintă mult mai multe mutaţii decât varianta Delta (care la rândul ei prezintă un mare număr de mutaţii), concentrate preponderent într-o zonă a proteinei care interacţionează cu celulele umane'', explică echipa de cercetători.
''Aceasta nu înseamnă automat că aceste variaţii sunt mai periculoase, ci pur şi simplu că virusul s-a adaptat din nou speciei umane generând o altă variantă'', aşadar ''alte studii ne vor spune dacă această adaptare este neutră, mai puţin periculoasă ori mai periculoasă'', precizează cercetătorii italieni.
Echipa spitalului Bambino Gesu s-a axat în cercetarea sa asupra studierii mutaţiilor la nivelul structurii tridimensionale a proteinei spike. Această proteină, care este partea virusului studiată cu cea mai mare atenţie, este responsabilă cu recunoaşterea receptorului uman şi cu pătrunderea virusului în interiorul celulelor, iar vaccinurile şi anticorpii monoclonali acţionează asupra acestei proteine.
Imaginea a fost realizată pe baza studierii secvenţelor acestei noi variante primite în special din Botswana, Africa de Sud şi Hong Kong, primele locuri unde Omicron a fost descoperită.
''Această imagine, ce reprezintă oarecum harta tuturor variaţiilor, descrie mutaţiile Omicron, dar fără să le definească rolul'', precizează profesoara de microbiologie Claudia Alteri, membră a respectivei echipe de cercetare. ''De acum înainte este important să definim, prin experimente de laborator, dacă combinaţia acestor mutaţii poate avea un impact asupra transmiterii virusului sau asupra eficacităţii vaccinurilor, de exemplu''.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











