PREDOIU: CONSILIILE JUDEȚENE SUNT MOTOARE ALE DEZVOLTĂRII NAȚIONALE

PREDOIU: CONSILIILE JUDEȚENE SUNT MOTOARE ALE DEZVOLTĂRII NAȚIONALE
Acesta s-a arătat convins că actuala coaliție va continua guvernarea
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat vineri, în Prahova, că, potrivit datelor oficiale, consiliile județene sunt motoare ale dezvoltării naționale și le-a cerut președinților respectivelor instituții să își inspire primarii în această campanie electorală.
'S-a demonstrat prin fapte, prin cifre, consiliile județene sunt motoare ale dezvoltării, ale dezvoltării în planul comunităților locale, dar cumulat, combinat și prin efectele pe care le degajă această dezvoltare la nivelul comunităților locale, sunt motoare ale dezvoltării naționale. În această campanie electorală suntem împreună și împreună vom duce mai departe efortul campaniei pentru câștigarea alegerilor prezidențiale împreună cu candidatul nostru, domnul Crin Antonescu. Suntem împreună și hotărâți și determinați să obținem această victorie. Îmi doresc ca dumneavoastră să aveți aceeași hotărâre și aceeași determinare pe care o avem noi, să demonstrați aceeași unitate pe care o veți vedea și o vedeți între noi și, la rândul dumneavoastră, să vă inspirați primarii, să mobilizați colegii pe care îi coordonați să demonstreze aceeași hotărâre și aceeași unitate în efortul de campanie', a transmis Predoiu în intervenția de la Adunarea generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România care are loc Chițorani.
Acesta s-a arătat convins că actuala coaliție va continua guvernarea și, implicit, dezvoltarea comunităților.
'Sunt convins că vom rămâne împreună în acest efort și noi și dumneavoastră și colegii primari și că vom câștiga prin domnul Crin Antonescu. La fel de convins sunt că vom continua guvernarea pentru același scop, dezvoltarea comunităților, dezvoltarea infrastructurii, a educației, a sănătății, consolidarea valorilor europene, valorilor democratice, care înseamnă ordine, siguranță, libertate în toate formele sale. Dumneavoastră sunteți liderii acestei dezvoltări în plan local și sunt convins că veți demonstra conducere, capacitate de leadership și în acest efort', a mai afirmat ministrul.
AGERPRES
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










