Percheziții în Vaslui, Iași, Suceava și Botoşani într-un dosar de proxenetism

Percheziții în Vaslui, Iași, Suceava și Botoşani într-un dosar de proxenetism
Cu ocazia acțiunii a fost realizat și un flagrant în municipiul Iași pentru completarea probatoriului în dosarul penal.
Poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Negrești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au efectuat 5 percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de le lângă Judecătoria Vaslui sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
Azi, 5 august a.c., poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Negrești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Vaslui și polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Iași, Suceava și Botoșani au efectuat 5 percheziţii domiciliare, dintre care trei pe raza judeţului Iaşi, una în judeţul Suceava și una în județul Botoșani în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
Cu ocazia acțiunii a fost realizat și un flagrant în municipiul Iași pentru completarea probatoriului în dosarul penal. În cauză sunt puse în executare mai multe mandate de aducere, până în prezent fiind aduse la audieri 3 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











