Moarte suspectă în Târgu Jiu: o asistentă medicală de 31 de ani, găsită fără viață în locuință

Poliție
Polițiștii din Gorj au deschis o anchetă după ce o femeie în vârstă de 31 de ani a fost găsită decedată, luni, în apartamentul său din Târgu Jiu, potrivit informațiilor transmise de IPJ Gorj.
Alerta a fost dată în jurul orei 11:40, când un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că și-a găsit fiica fără viață în locuință. La fața locului au intervenit polițiștii și un echipaj de ambulanță, care a încercat să o resusciteze, însă fără rezultat.
„Patrula de siguranţă publică s-a deplasat la faţa locului, împreună cu un echipaj de ambulanţă, cei din urmă efectuând manevre de resuscitare, însă, din păcate, a fost declarat decesul femeii de 31 de ani.
În urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au constatat leziuni vizibile la nivelul capului, trunchiului şi membrelor. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Ioana Sacagiu. Surse judiciare indică faptul că femeia lucra ca asistentă medicală în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Potrivit unor informații apropiate anchetei, există suspiciunea că aceasta și-ar fi luat viața, însă cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei. Femeia era divorțată și avea o fetiță în vârstă de șapte ani.
Citește și:
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
- 16:12 - Viteză de Paște cu final amar: Gigi Becali, prins cu peste 100 km/h și lăsat fără permis
- 15:44 - Armistițiul de Paște, făcut praf: Ucraina și Rusia se acuză de mii de încălcări
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










